Nu am os pentru implant. Ce opțiuni ai, de fapt?

Propoziția vine de obicei la finalul unei consultații scurte, după o radiografie panoramică: „nu mai aveți os, nu se poate pune implant”. Pacientul o aude ca pe un verdict definitiv. În realitate, este o descriere a situației din acel moment — și o descriere făcută, de multe ori, cu o imagine care nu poate măsura lucrul despre care vorbește.

Înseamnă că, în zona respectivă, creasta osoasă nu mai are dimensiunile necesare pentru a susține un implant. Într-o sinteză sistematică publicată în 2012 în Clinical Oral Implants Research, Tan și colaboratorii au măsurat ce se întâmplă cu creasta alveolară după o extracție: la 6 luni, lățimea scăzuse cu 29–63%, adică o medie de 3,79 mm, iar înălțimea cu 11–22%.

Motivul e simplu. Osul se menține pentru că este solicitat. Rădăcina dintelui transmite forțele de masticație către os, iar osul se reface acolo unde este încărcat. Scoți dintele, dispare solicitarea, iar creasta se remodelează. Cel mai mult se pierde în primele 3–6 luni; după aceea procesul continuă, dar mult mai lent.

Practic: cine a pierdut un dinte acum două luni și cine l-a pierdut acum zece ani nu sunt în aceeași situație, chiar dacă amândoi aud aceeași propoziție.

O radiografie panoramică este o proiecție plată a unui volum. Arată înălțimea aproximativă a osului și o distorsionează, iar despre lățime nu spune nimic. Implantul are nevoie exact de lățime: un os înalt, dar subțire ca o lamă de cuțit, arată acceptabil pe panoramică și este inutilizabil în realitate.

Tomografia CBCT reconstruiește volumul. Se pot măsura lățimea în orice punct, densitatea, poziția nervului alveolar inferior și podeaua sinusului maxilar. Abia pe această imagine se poate spune dacă un implant încape, unde anume și sub ce înclinație — sau ce trebuie făcut ca să încapă.

La noi, tomografia și scannerul intraoral sunt în clinică, așa că evaluarea se face în aceeași vizită cu consultația. Vezi cum decurge o reabilitare cu dantură fixă pe implanturi în 24 de ore dacă situația ta este o arcadă întreagă, nu un singur dinte.

Este ruta la care se gândește toată lumea: se adaugă material osos în zona deficitară, se acoperă cu o membrană și se așteaptă integrarea. Într-o meta-analiză publicată în 2024 în Biomedical Reports, Vorovenci și colaboratorii au raportat pentru regenerarea osoasă ghidată un câștig mediu în lățime de 4,04 mm (interval de încredere 95%: 3,35–4,77 mm), cu o rată medie de supraviețuire a implanturilor de 99,7% în studiile care au raportat acest indicator.

Ce contează practic este dacă adiția se face simultan cu inserarea implantului sau etapizat. În primul caz nu se adaugă nimic la durata tratamentului. În al doilea, se așteaptă de regulă 4–6 luni înainte de a insera implantul. Care variantă este posibilă depinde de cât os mai există — un os rezidual suficient pentru stabilitate primară permite varianta simultană.

Folosim și membrane PRF, obținute din sângele pacientului, pentru vindecarea țesuturilor moi. Nu înlocuiesc grefa și nu fac imposibilul posibil; ajută partea de vindecare.

În zona laterală a maxilarului superior, osul este atacat din două părți: se resoarbe de jos, după pierderea dinților, iar sinusul maxilar se extinde de sus. Sinus lift-ul ridică membrana sinusală și creează spațiu pentru os nou. Într-o meta-analiză publicată în 2024 în British Journal of Oral and Maxillofacial Surgery, Kadkhodazadeh și colaboratorii au raportat, pentru implanturile inserate cu elevație sinusală transcrestală, o rată de supraviețuire de 100% (interval de încredere 95%: 99–100%), pe 17 studii incluse.

Există două abordări, iar diferența dintre ele contează pentru pacient.

Autorii aceleiași sinteze atrag atenția asupra riscului de perforare a membranei sinusale — motivul pentru care planificarea pe CBCT nu este opțională aici.

Aici se schimbă logica. În loc să reconstruiești osul lipsă, folosești osul care există în alte zone. Implanturile înclinate (principiul din spatele All-on-4), cele pterigoidiene și cele zigomatice fac exact asta. Pentru atrofia severă a maxilarului superior, o sinteză sistematică publicată în 2022 în Dentistry Journal de Solà Pérez și colaboratorii — 196 de publicații, aproximativ 3.627 de pacienți — raportează o rată cumulativă de succes de 98,5% sub un an, 97,5% la 1–3 ani, 96,8% la 3–5 ani și 96,1% peste 5 ani pentru implanturile zigomatice.

Aceiași autori raportează și complicațiile, iar corectitudinea cere să fie menționate: dehiscență de țesut moale în 34,7% dintre cazuri, rinosinuzită în 33,7% și eșecuri protetice în 17,8%. Nu este o procedură de rutină și nu se face oriunde.

Și aici este observația care contrazice așteptarea obișnuită: mai multă grefă nu înseamnă automat îngrijire mai bună. Adiția osoasă adaugă luni, costuri și disconfort. Un chirurg care poate insera implanturi în osul existent scutește uneori pacientul de grefă complet. Decizia nu ar trebui să fie „ce știm noi să facem”, ci „de ce are nevoie cazul”.

Intervențiile din această categorie sunt chirurgie orală și maxilo-facială. La noi le face Dr. Paul Man, medic specialist în Chirurgie Orală și Maxilo-Facială, cu rezidențiat la Cluj-Napoca și stagii de pregătire în Germania, Taiwan și Coreea de Sud.

Diferența practică între rute nu este atât prețul, cât timpul adăugat până la lucrarea finală.

Costul se stabilește după consultație și tomografie, pentru că depinde de tehnică, de suprafața tratată și de materialul folosit. Îl primești în scris, într-un deviz, înainte să începem. Tarifele pentru tratamentele cu implanturi sunt publicate pe pagina de prețuri, iar cazuri tratate în clinică, cu fotografii înainte și după, găsești pe pagina dedicată.

Există situații în care răspunsul corect este „nu acum” sau „nu așa”. Merită spuse, pentru că un articol care promite că totul e rezolvabil nu ajută pe nimeni.

• Diabet necontrolat. Vindecarea este afectată. Este o stare care se corectează, nu o excludere permanentă.
• Boală parodontală activă netratată. Se tratează întâi; altfel se compromite și rezultatul implantar.
• Fumatul intens. Crește riscul de eșec, mai ales la grefe. Nu este o interdicție absolută, dar schimbă discuția despre prognostic.
• Tratament cu bifosfonați sau antiresorbtive. Necesită evaluare atentă și, uneori, colaborare cu medicul curant.
• Maxilar rezecat oncologic. Situație specială, cu rate de eșec raportate semnificativ mai mari.

Cele mai multe dintre acestea sunt condiții de controlat, nu uși închise. Diferența o face evaluarea, nu presupunerea.

• „Nu aveți os” descrie cel mai des cantitatea de acum, nu o imposibilitate.
• Verdictul corect se dă pe CBCT. O panoramică nu poate măsura lățimea osului.
• Există patru rute, iar trei dintre ele au rate de succes publicate de peste 96%.
• Uneori soluția bună este să eviți grefa, nu să o faci mai mare.
• Implanturile au, în general, o supraviețuire de 96,4% la 10 ani (Journal of Dentistry, 2019) — inclusiv cele inserate în os augmentat.

Dacă ai primit un refuz, vino cu radiografiile pe care le ai deja. Consultația nu presupune nicio intervenție: se face evaluarea, se discută opțiunile și pleci cu un plan scris.