Am purtat proteză ani de zile. Mai pot face implanturi?

Pe scurt: proteza mobilă nu oprește resorbția osoasă, ci o poate accelera, pentru că apasă pe os fără să îl stimuleze. După zece-cincisprezece ani, creasta este semnificativ mai joasă și mai îngustă. Zona anterioară rezistă însă cel mai bine - exact zona în care se ancorează implanturile într-o reabilitare totală. De aceea răspunsul este, de regulă, da.

Osul alveolar - partea maxilarului care ține dinții - este un țesut funcțional. Există pentru că are o sarcină, iar sarcina aceea este transmisă de rădăcinile dinților, prin ligamentul parodontal, la fiecare mușcătură. Fără dinți, osul pierde motivul de a exista și se retrage.

Sinteza publicată în 2012 de Tan WL și colaboratorii în Clinical Oral Implants Research, care a analizat modificările dimensionale ale țesuturilor dure și moi după extracție la om, arată tiparul: pierderea nu este liniară. Cea mai mare parte se produce în primele luni după extracție, apoi ritmul scade, dar nu se oprește.

Proteza adaugă un al doilea mecanism. Se sprijină pe mucoasă și transmite presiune direct pe creasta osoasă - o presiune fără funcție biologică, care nu stimulează osul, ci doar îl încarcă. Rezultatul este o resorbție care continuă, an de an, sub proteză.

De aici vine și senzația familiară oricărui purtător de proteză: proteza „nu mai stă ca la început”. Nu s-a schimbat proteza. S-a schimbat osul de sub ea.

Pentru că resorbția nu este uniformă, iar asta lucrează în favoarea ta.

Zona anterioară a ambelor maxilare - între cei doi canini - rezistă cel mai bine. La mandibulă, regiunea dintre găurile mentoniere are cel mai dens os din toată cavitatea orală. La maxilar, zona premaxilară păstrează volum mult după ce zona molară a dispărut sub sinus.

Iar aceste două zone sunt exact cele în care tehnica All-on-4 ancorează implanturile. Implanturile posterioare se înclină la 30-45 de grade tocmai pentru a folosi osul care mai există și pentru a ocoli zonele golite.

Cu alte cuvinte: tehnica a fost proiectată pentru situația ta. Detaliile despre cum funcționează sunt în ghidul All-on-4 și All-on-6.

Ultima linie este cea mai des trecută cu vederea. După ani de purtat o proteză care s-a uzat treptat, distanța dintre nas și bărbie se reduce, buzele se subțiază și apar cutele de la colțurile gurii. O reabilitare bine planificată reface și această dimensiune - iar efectul asupra feței este, de multe ori, schimbarea pe care o observă cel mai mult cei din jur.

Ce vede și ce nu vede o tomografie este detaliat în CBCT înainte de implant.

Există patru trepte, în ordinea complexității:

1. Implanturi înclinate. Prima opțiune, și de multe ori suficientă. Folosesc osul existent, fără augmentare.
2. Sinus lift, pentru maxilarul posterior: intern 1.000 RON, extern mic 2.500 RON, extern mare 4.200 RON.
3. Reconstrucție osoasă GBR, pentru o creastă prea îngustă: 3.200-5.500 RON, în funcție de întindere. Tehnicile de augmentare orizontală au fost analizate comparativ de Vorovenci A și colaboratorii în 2024, în Biomedical Reports.
4. Ancorare zigomatică sau pterigoidiană, pentru maxilarele în care nu mai există practic os - cum funcționează.

Toate opțiunile clasice sunt detaliate în nu am os pentru implant: ce opțiuni ai, de fapt.

Discuția onestă pune toate trei pe masă, nu doar cea mai scumpă:

• Proteză nouă, mai bine făcută. 2.000-2.500 RON. Rezolvă adaptarea, nu problema de fond: resorbția continuă.
• Overdenture pe 2-4 implanturi. 7.000-7.500 RON proteza, plus implanturile. Nu se mai mișcă, nu mai are nevoie de adeziv, se scoate seara pentru curățare. Pe mandibulă, sinteza publicată de Sivaramakrishnan G și colaboratorii în 2016 în Australian Dental Journal a comparat exact această soluție cu proteza convențională, din perspectiva calității vieții raportate de pacienți. Cum funcționează.
• Dantură fixă pe 4-6 implanturi. Total pe arcadă între 29.200 și 45.600 RON - adunarea completă. Nu se scoate niciodată, forța de masticație este apropiată de cea naturală.

Comparația de fond dintre mobil și fix este în proteza mobilă vs. dantura fixă, iar lista completă de prețuri pe /preturi.

Un lucru merită spus clar, pentru că este singura urgență reală din toată discuția: resorbția nu se oprește de la sine. Fiecare an în plus cu proteză înseamnă os în minus, iar osul pierdut nu se recuperează decât prin augmentare - cu costul și lunile aferente.

Asta nu înseamnă că trebuie să decizi mâine. Înseamnă că amânarea nu este o opțiune neutră: are un cost, doar că el nu se plătește acum, ci în complexitatea tratamentului de peste cinci ani.

Ce se schimbă cu vârsta, și ce nu contează deloc, este în implanturi după 65 de ani.

Este partea despre care nu se vorbește la consultație și pe care o observă, de regulă, cei din jur înaintea pacientului.

Osul maxilarelor nu susține doar dinții - susține și etajul inferior al feței. Odată cu resorbția crestei și cu uzura treptată a unei proteze vechi, se instalează câteva modificări care par ale vârstei, dar sunt, în bună parte, ale edentației:

• Scăderea dimensiunii verticale - distanța dintre nas și bărbie se reduce, iar fața pare mai „strânsă”.
• Subțierea buzelor și pierderea conturului lor, prin lipsa suportului din spate.
• Adâncirea șanțurilor de la colțurile gurii, uneori cu iritație cronică în zonă.
• Proeminența bărbiei, prin rotația mandibulei în sus și în față atunci când înălțimea se pierde.

O reabilitare bine planificată reface și dimensiunea verticală, nu doar dinții. Efectul asupra feței este, pentru mulți pacienți, schimbarea cea mai vizibilă din tot tratamentul - și cea pe care nu o anticipează nimeni.

Merită spus și reversul, ca așteptare corectă: nu este o intervenție de estetică facială și nu produce rezultatul uneia. Reface un suport pierdut; nu întinde pielea și nu elimină ridurile.

Reflexul firesc, când proteza a devenit instabilă, este să faci una nouă. Uneori este răspunsul corect - o proteză veche de zece ani chiar nu mai corespunde suportului. Dar merită înțeles ce rezolvă și ce nu.

Ce rezolvă o proteză nouă: adaptarea la forma actuală a crestei, estetica, dimensiunea verticală pierdută prin uzura dinților artificiali.

Ce nu rezolvă: faptul că nu are de ce se ancora. Pe o creastă mandibulară puternic resorbită, nici cea mai bine făcută proteză nu are suficientă suprafață de sprijin. Și, mai important, nu oprește resorbția - deci peste trei-patru ani se reia aceeași discuție, pe o creastă și mai mică.

Aici se vede clar avantajul unei soluții ancorate, chiar și minimale: două implanturi în zona anterioară mandibulară transformă o proteză instabilă într-una care nu se mai mișcă, la 7.000-7.500 RON plus implanturile - cum funcționează.

Dacă bugetul permite doar o proteză nouă acum, asta este o decizie legitimă. Merită însă luată știind că este o soluție pe câțiva ani, nu una definitivă.

Pentru un pacient purtător de proteză, câteva lucruri scurtează evaluarea cu o etapă:

• Proteza actuală, purtată. Se evaluează pe tine, nu într-o cutie: se vede cum stă, unde apasă, cât suport de buză oferă.
• Protezele vechi, dacă le mai ai. Comparația arată cât s-a schimbat suportul în timp.
• De când ești edentat și de când porți proteză - ordinul de mărime, nu data exactă.
• O fotografie mai veche, dinainte de extracții. Ajută la stabilirea dimensiunii verticale și a formei dinților.
• Lista medicamentelor. La această categorie de pacienți, medicația antirezorbtivă și anticoagulantă este frecventă - ce contează.

Tomografia se face pe loc, în aceeași vizită, iar din ea rezultă răspunsul la întrebarea din titlu - în milimetri, nu în impresii.