Proteza pe capse: soluția pe două-patru implanturi

Pe scurt: overdenture-ul este o proteză care se fixează mecanic pe două până la patru implanturi, prin capse sau locatori. Nu se mișcă la mâncat, nu are nevoie de adeziv, se scoate seara pentru curățare și costă 7.000-7.500 RON plus implanturile - de câteva ori mai puțin decât o lucrare complet fixă.

Se inseră două până la patru implanturi, de regulă în zona anterioară a arcadei - acolo unde osul rezistă cel mai bine la resorbție. Pe fiecare implant se înșurubează un element de retenție: fie o capsă sferică, fie un locator, fie o bară care unește implanturile.

În interiorul protezei se montează contra-piesele: inserturi din nylon sau matrici metalice care se cuplează pe elementele de retenție. Proteza se apasă pe poziție și se fixează cu un clic perceptibil. Pentru a o scoate, tragi controlat în sus.

Cele trei variante uzuale, în ordinea retenției:

• Capse sferice - cea mai simplă și mai ieftină soluție. Fiecare implant lucrează independent.
• Locatori - profil mai jos, retenție reglabilă prin schimbarea inserturilor. Cea mai frecventă alegere azi.
• Bară (Dolder sau similar) - implanturile sunt solidarizate printr-o bară metalică, iar proteza se cuplează pe ea. Cea mai stabilă variantă, dar și cea mai scumpă și mai greu de curățat.

Aici există date directe. O sinteză publicată în 2016 de Sivaramakrishnan G și colaboratorii în Australian Dental Journal a comparat sistematic overdenture-ul mandibular pe implanturi cu proteza convențională, din perspectiva calității vieții raportate de pacienți.

Concluzia generală a literaturii pe acest subiect este constantă: pe mandibulă, trecerea de la o proteză convențională la una ancorată pe implanturi produce o îmbunătățire semnificativă a satisfacției raportate. Diferența cea mai mare nu este la estetică, ci la funcție și încredere socială - proteza care nu se mai mișcă la vorbit schimbă mai mult decât se așteaptă lumea.

Ce nu spun aceleași date: că overdenture-ul egalează o lucrare fixă. Nu o egalează. Dar saltul de la proteză clasică la overdenture este, în termeni de satisfacție pe leu cheltuit, cel mai eficient pas din toată implantologia.

Overdenture-ul este soluția potrivită, nu de rezervă, când:

• Bugetul nu acoperă lucrarea definitivă fixă. A începe faza chirurgicală pentru All-on-4 fără a ști de unde vin cei 13.200-26.100 RON ai lucrării definitive este cel mai prost mod de a intra în tratament - adunarea completă.
• Dexteritatea este limitată. O lucrare fixă cere periuțe interdentare și duș bucal, zilnic, pe sub lucrare. Pentru un pacient cu artrită sau cu tremor, o proteză care se scoate și se spală la chiuvetă este soluția realistă - ce se schimbă după 65 de ani.
• Osul disponibil este limitat și ajunge pentru două-patru implanturi anterioare, dar nu pentru șase bine distribuite.
• Resorbția este severă și trebuie compensată cu volum protetic mare - o proteză face asta mai ușor și mai ieftin decât o lucrare fixă.
• Vrei să testezi înainte de a te angaja la o soluție fixă, cu opțiunea de a adăuga implanturi mai târziu.

• Când reflexul de vomă este puternic. Orice proteză, chiar și una bine ancorată, acoperă mucoasă. O lucrare fixă nu.
• Când senzația de „ceva străin” este inacceptabilă. Este subiectiv și perfect legitim. Unii pacienți nu vor să mai scoată nimic din gură niciodată, iar acela este un criteriu suficient.
• Când forța de masticație contează maxim. O lucrare fixă pe șase implanturi rămâne superioară.
• Când arcada opusă este o lucrare fixă pe implanturi. Combinația generează forțe pe care un overdenture le suportă mai greu.

Aici este partea despre care nu se discută suficient la ofertare. Un overdenture are componente care se uzează prin proiectare:

• Inserturile de retenție se schimbă de regulă la 1-2 ani. Sunt ieftine, dar recurente.
• Recăptușirea protezei devine necesară pe măsură ce mucoasa și osul se modifică - la noi, căptușirea cu acrilat este 400 RON.
• Reparațiile sunt posibile și relativ simple: reparație proteză, 500 RON.

Comparativ, o lucrare fixă are mentenanța All-on-X la 300 RON pe an, dar reparațiile sale sunt mai complexe și mai scumpe - în sinteza publicată de Pjetursson BE și colaboratorii în 2012 în Clinical Oral Implants Research, complicațiile tehnice ale lucrărilor fixe pe implanturi sunt frecvente, chiar dacă implanturile în sine supraviețuiesc bine.

Tipurile de implanturi și ce se știe despre diferențele dintre ele au fost analizate într-o sinteză Cochrane publicată de Esposito M și colaboratorii în 2014.

Discuția corectă la consultație pune pe masă toate trei variantele, cu sumele reale, nu doar cea mai scumpă. Ordinea întrebărilor:

1. Ce buget există, inclusiv pentru lucrarea definitivă, nu doar pentru faza chirurgicală?
2. Cât os arată tomografia și câte implanturi încap bine poziționate - ce vede CBCT-ul?
3. Cât de bine te descurci cu igiena zilnică a unei lucrări fixe?
4. Contează să nu scoți nimic din gură?

Comparația de fond între mobil și fix este în proteza mobilă vs. dantura fixă pe implanturi, iar varianta complet fixă, cu toate prețurile, în ghidul All-on-4 și All-on-6. Lista completă de prețuri este pe /preturi.

Descrierile tehnice nu răspund la întrebarea care contează pentru cine alege: cum se trăiește, zilnic, cu așa ceva.

• Dimineața: o pui la loc după curățare. Se apasă pe poziție, cu un clic perceptibil. Câteva secunde.
• La masă: stă. Nu se mișcă la mestecat și nu trebuie ținută cu limba, cum se întâmplă la o proteză clasică. Alimentele foarte tari rămân, totuși, de evitat - forțele se transmit implanturilor.
• La vorbit: fără deplasare, deci fără clicul caracteristic protezei care se mișcă. Este schimbarea pe care pacienții o remarcă cel mai des.
• Seara: o scoți, o speli cu o periuță și săpun neutru, cureți și zona din jurul locatorilor cu o periuță moale. Cinci minute.
• Noaptea: se ține de regulă scoasă, în apă sau uscată, după recomandare - mucoasa are nevoie de câteva ore de pauză.

Diferența față de o lucrare complet fixă: acolo nu scoți nimic, dar trebuie să cureți sub lucrare cu duș bucal și periuțe interdentare, în fiecare zi - rutina completă. Care dintre cele două este mai ușoară depinde foarte mult de dexteritatea ta, nu de o regulă generală.

Mai scurt decât la o lucrare fixă, cu mai puține prezențe:

1. Consultație și tomografie CBCT, într-o singură vizită. 250 RON, cu planul scris.
2. Inserarea implanturilor - două până la patru, de regulă în zona anterioară. Intervenție mai scurtă decât un All-on-4.
3. Vindecare, 2-4 luni. În acest interval poți purta, de regulă, proteza existentă, adaptată să nu apese pe zona operată.
4. Montarea elementelor de retenție pe implanturi și prelucrarea protezei, cu inserturile corespunzătoare.
5. Ajustări la o săptămână și la o lună - forța de retenție se reglează prin schimbarea inserturilor.

Total: 5-7 prezențe pe 3-5 luni, față de 10-14 pe 5-8 luni la o lucrare fixă - comparația de calendar. Pentru cine vine de departe, diferența nu este neglijabilă.

• Scoaterea prin tragere dintr-o parte. Se trage uniform, cu ambele mâini. Tragerea în unghi deformează inserturile și, în timp, solicită implanturile lateral.
• Curățarea cu pastă de dinți abrazivă. Zgârie acrilatul și creează microretenții pentru placă. Se folosește săpun neutru sau un produs dedicat.
• Apă fierbinte. Deformează baza protezei.
• Neglijarea zonei din jurul locatorilor. Implanturile sunt tot implanturi: în jurul lor se poate instala aceeași inflamație ca la o lucrare fixă.
• Amânarea schimbării inserturilor. Un insert uzat lasă proteza să se miște, iar mișcarea solicită implanturile. Se înlocuiesc la 1-2 ani, nu când proteza „chiar nu mai stă”.
• Amânarea recăptușirii. Osul și mucoasa se modifică; o proteză care nu mai urmărește suportul concentrează forțele pe implanturi în loc să le distribuie. Căptușirea cu acrilat este 400 RON.

Cu întreținerea corectă, un overdenture bine făcut este o soluție de lungă durată, nu o etapă intermediară. Toate variantele și prețurile sunt pe /preturi.