Igiena unei lucrări fixe pe implanturi: rutina zilnică

Pe scurt: sub o lucrare full-arch există un spațiu între intrados și gingie, unde placa bacteriană se adună și unde periuța nu ajunge. Rutina care contează are trei componente - periaj, duș bucal orientat sub lucrare și periuțe interdentare sau superfloss - plus mentenanța anuală, când lucrarea se deșurubează și se curăță în laborator.

„Nu mai fac carii niciodată” este adevărat și este exact motivul pentru care mulți pacienți relaxează igiena după o reabilitare totală.

Ce se schimbă, de fapt, este natura riscului, nu mărimea lui. Caria dispare; inflamația țesuturilor din jurul implanturilor rămâne - și este mai insidioasă, pentru că nu doare până târziu.

Geometric, problema este următoarea: o lucrare full-arch are o suprafață inferioară, intradosul, care se apropie de gingie fără să o atingă complet. Spațiul acela, de câțiva milimetri, este exact locul în care se adună placa și exact locul în care setele unei periuțe obișnuite nu pot pătrunde.

Ca formă de comparație: la dinți naturali, zona de risc este între dinți. La o lucrare full-arch, zona de risc este o bandă continuă, pe toată lungimea arcadei, sub lucrare.

În 2015, Derks și Tomasi au publicat în Journal of Clinical Periodontology o sinteză a epidemiologiei disponibile, cu o prevalență medie ponderată de 43% pentru mucozită (interval de încredere 95%: 32-54%) și 22% pentru peri-implantită (95%: 14-30%). Autorii au observat și că prevalența crește cu timpul de funcționare a implantului.

Zece ani mai târziu, sinteza sistematică comună a Academiei Americane de Parodontologie și a Academy of Osseointegration, publicată de Galarraga-Vinueza ME și colaboratorii în Journal of Periodontology pe 102 studii și 13.030 de pacienți, a raportat 46% pentru mucozită (95%: 41-51%) și 21% pentru peri-implantită (95%: 17-24%).

Două sinteze independente, la zece ani distanță, cifre foarte apropiate. Aproximativ unul din cinci pacienți cu implanturi dezvoltă peri-implantită la un moment dat.

Diferența dintre mucozită și peri-implantită este crucială: mucozita este reversibilă - inflamație a țesutului moale, care se rezolvă prin igienă corectă. Peri-implantita implică pierdere de os, iar osul pierdut nu se recuperează de la sine. Tot ce urmează în acest articol servește la oprirea procesului la prima etapă.

Boala în sine, cu mecanismele și tratamentul ei, este descrisă în peri-implantita: de ce se pierd implanturile.

Dușul bucal merită subliniat: la o lucrare full-arch, este singurul instrument care ajunge, mecanic, pe toată lungimea zonei de risc. Pentru pacienții cu dexteritate redusă, este și cel mai ușor de folosit corect.

Total: aproximativ cinci minute seara, două dimineața. Mai mult decât la dinți naturali, dar nu un proiect. Ce contează nu este durata, ci consecvența: patru zile bune și trei sărite pe săptămână nu produc rezultatul.

Oricât de bine te-ai spăla, există zone la care nu poți ajunge - pur și simplu pentru că lucrarea stă între tine și ele. De aceea există mentenanța All-on-X, 300 RON pe ședință, de regulă anual.

Ce se întâmplă în ședința aceea:

1. Lucrarea se deșurubează de pe bonturi.
2. Se curăță complet, în laborator - inclusiv intradosul, unde nu se poate ajunge altfel.
3. Se evaluează fiecare implant: sondare, sângerare, aspectul țesuturilor.
4. Se verifică și se retensionează fiecare șurub.
5. Se face o radiografie de control, dacă este indicat.
6. Se remontează, cu torque-ul specificat de producător.

Importanța acestei ședințe nu este o opinie comercială. Studiul publicat în 2012 de Costa FO și colaboratorii în Journal of Clinical Periodontology a urmărit cinci ani subiecți cu și fără mentenanță preventivă și a comparat apariția bolii peri-implantare între cele două grupuri. Sinteza publicată în 2016 de Monje A și colaboratorii în Journal of Dental Research a analizat sistematic impactul terapiei de mentenanță asupra prevenirii bolilor peri-implantare.

Concluzia comună: mentenanța schimbă măsurabil evoluția. Este și motivul pentru care majoritatea garanțiilor serioase o cer ca o condiție - ce acoperă garanția.

Nu aștepta durerea. La implanturi, durerea apare târziu, pentru că nu există ligament parodontal cu receptori care să semnalizeze - motiv explicat în bruxismul și implanturile.

• Sângerare la periaj în jurul lucrării. Primul semn, cel mai important și cel mai ignorat. Nu este normală și nu trece de la sine.
• Gingie roșie sau umflată la marginea lucrării.
• Miros sau gust neplăcut persistent, localizat.
• Senzație de mișcare a lucrării sau un „clic” la mestecat - poate fi un șurub slăbit, care se retensionează într-o ședință scurtă dacă se prinde la timp.
• Alimente care se blochează într-un loc anume, nou.
• Retragerea gingiei care expune marginea lucrării.

Primele două înseamnă, de regulă, mucozită - reversibilă, dacă se intervine. Ignorate câteva luni, pot deveni peri-implantită. Diferența dintre o corecție de igienă și o pierdere de os este, de multe ori, un telefon dat la timp.

• Istoric de parodontită. Controale la 3-4 luni, nu anual. Este un factor de risc documentat - de ce.
• Fumat. Se cumulează cu orice alt factor de risc - cifrele.
• Diabet. Controlul metabolic influențează direct răspunsul țesuturilor.
• Dexteritate redusă. Periuța electrică și dușul bucal compensează mult. Dacă nici acestea nu sunt realiste, discuția despre o soluție detașabilă ar fi trebuit purtată înainte de tratament - proteza pe capse.
• Locuiești departe. Planifică mentenanța din timp, combinat cu alte vizite - distanțele din județul Cluj sau pentru pacienții din străinătate.

Contextul complet al tratamentului, cu prețuri publicate, este în ghidul All-on-4 și All-on-6.

Aproape toate au aceeași cauză: obiceiuri corecte pentru dinți naturali, transferate pe o lucrare care se comportă altfel.

• Periaj puternic, cu periuță tare. Nu curăță mai bine și irită mucoasa din jurul implanturilor. Presiunea corectă este cea care nu deformează setele.
• Periaj doar pe suprafața vizibilă. Zona de risc nu este cea pe care o vezi în oglindă, ci cea de sub lucrare.
• Dușul bucal orientat frontal. Jetul trebuie să intre sub lucrare, plimbat lent de-a lungul arcadei - nu îndreptat spre dinți, ca la clătire.
• Periuțe interdentare de dimensiune greșită. Prea mici nu curăță, prea mari forțează. Dimensiunea se stabilește pe lucrarea ta, la montaj.
• Ață dentară obișnuită. Nu ajunge pe sub o lucrare full-arch. Pentru asta există superfloss.
• Clorhexidina folosită permanent. Este indicată în cure scurte, nu ca apă de gură zilnică - colorează și dezechilibrează flora.
• Scobitori din lemn. Pot răni mucoasa și se pot rupe.
• Relaxarea după primul an fără probleme. Prevalența bolii peri-implantare crește cu timpul de funcționare, nu scade.

Senzația de „curat” este un indicator slab. Trei verificări obiective, pe care le poți face acasă:

1. Testul superfloss-ului. După ce îl treci pe sub lucrare, uită-te la el. Dacă iese cu depuneri sau cu miros, zona aceea nu era curată - indiferent cât de bine te-ai periat.
2. Testul oglinzii. Cu o oglindă mică și lumină bună, uită-te la marginea gingivală de-a lungul lucrării. Gingia sănătoasă este roz și fermă; cea inflamată este mai roșie și ușor umflată.
3. Testul sângerării. Cel mai important. Gingia sănătoasă nu sângerează la periaj blând sau la trecerea superfloss-ului. Dacă sângerează într-un punct anume, acolo este o inflamație - de regulă, mucozită, care este reversibilă.

Comprimatele revelatoare de placă, disponibile în farmacii, sunt utile o dată la câteva luni: colorează depunerile și arată exact unde nu ajungi. Majoritatea oamenilor descoperă astfel aceeași zonă, de fiecare dată.

Sângerarea persistentă într-un punct, după două săptămâni de igienă corectă, înseamnă un telefon, nu mai mult efort.

Rutina descrisă mai sus este cea de regim permanent. În primele săptămâni după intervenție, regulile sunt altele:

• Primele 24 de ore: nu clăti, nu scuipa, nu bea cu paiul. Toate trei desfac cheagul.
• De la ziua 2: clătiri blânde cu clorhexidină, dacă a fost prescrisă, și periaj foarte blând în jurul zonei operate, cu periuță moale.
• Până la suprimarea firelor, la 7-10 zile: fără duș bucal pe zona operată - presiunea jetului poate deranja sutura.
• După suprimarea firelor: se introduce dușul bucal, la presiune mică la început.
• După montarea lucrării definitive: rutina completă, cu dimensiunile de periuțe stabilite pe lucrarea finală.

Greșeala cea mai frecventă în această perioadă este evitarea completă a zonei, din prudență - care lasă placa exact unde vindecarea are cea mai mare nevoie de curățenie - recuperarea, săptămână cu săptămână.