Când nu se fac fațete dentare: situațiile în care răspunsul corect este „nu acum”

Pe scurt: fațetele se amână sau se înlocuiesc cu altă soluție în șase situații - boală parodontală activă, carii sau obturații neetanșe, bruxism necontrolat, smalț insuficient, malpoziție care cere ortodonție și așteptări care nu pot fi îndeplinite de această procedură. Cinci dintre ele sunt temporare.

Este cauza cea mai frecventă de amânare și, paradoxal, cea mai des trecută cu vederea - pentru că un pacient care vine pentru estetică se uită la culoarea dinților, nu la gingie.

Motivul pentru care contează: fațeta se termină la marginea gingivală, iar acea margine trebuie să fie stabilă. Într-o parodontită activă, osul se pierde progresiv, gingia se retrage după el, iar dinții își schimbă lent poziția. O lucrare făcută pe această situație are marginea expusă în doi-trei ani, indiferent cât de bine a fost executată.

Ghidul european de practică clinică publicat în 2020 de Sanz M și colaboratorii în Journal of Clinical Periodontology descrie tratamentul parodontitei în stadiile I-III ca o secvență etapizată, cu reevaluare după fiecare etapă. Partea estetică se plasează după atingerea stabilității, nu în paralel cu tratamentul.

Cum deosebești o gingivită reversibilă de o parodontită este în sângerează gingiile.

Aceasta pare evidentă și totuși se întâmplă: fațete cimentate peste obturații vechi, cu infiltrație la margini.

Ce se întâmplă în timp: caria de sub obturație progresează nevăzută, sub lucrarea nouă. Când devine simptomatică, tratamentul cere îndepărtarea fațetei - care de regulă nu supraviețuiește îndepărtării. Practic, se plătește lucrarea de două ori.

Ce facem înainte de orice lucrare estetică: radiografie panoramică, radiografii bite-wing dacă există suspiciuni, verificarea tuturor obturațiilor existente din zona frontală și refacerea celor neetanșe. Costul acestor refaceri intră în devizul inițial, nu apare ulterior.

Meta-analiza din 2016 a lui Morimoto S și colaboratorii arată că, dintre evenimentele care apar la fațetele ceramice, cel mai frecvent este fractura sau ciobirea - 4% în analiza pe 13 studii. La fațetele din compozit, sinteza din 2023 a lui Lim TW și colaboratorii descrie un tipar asemănător, cu complicații de suprafață mai frecvente.

Bruxismul concentrează exact acest tip de eveniment. Forțele laterale repetate în timpul nopții se aplică pe marginile incizale - partea cea mai subțire a oricărei fațete.

Ce se schimbă în plan, dacă bruxismul există:

• Se tratează sau se controlează întâi, nu în paralel.
• Gutieră de noapte, obligatorie - 350 RON, făcută după cimentarea lucrării definitive, pe forma finală.
• Design modificat al marginilor incizale, cu contact redus pe zonele de risc.
• În bruxismul sever, se reevaluează dacă fațeta este soluția potrivită.

Ce face și ce nu face gutiera, cu dovezile aferente, este în gutiera pentru bruxism.

Singura contraindicație pur tehnică din listă și singura la care soluția nu este amânarea, ci schimbarea procedurii.

Fațeta ține prin adeziune, iar adeziunea la smalț este substanțial mai puternică și mai durabilă decât cea la dentină. Dacă suprafața disponibilă este în mare parte dentină, lucrarea are o interfață vulnerabilă din prima zi.

Situațiile în care smalțul nu ajunge:

• Uzură avansată, de regulă tot din bruxism sau din eroziune acidă.
• Eroziune din reflux gastroesofagian sau din consum frecvent de băuturi acide.
• Dinte preparat anterior pentru o altă lucrare.
• Reconstrucții mari din compozit, care ocupă deja o parte din suprafața vestibulară.
• Dinte devitalizat cu pereți subțiri.

În toate acestea, răspunsul corect este coroana - criteriile sunt în fațete sau coroane. Cât smalț rămâne, în funcție de preparație, este în cât se șlefuiește dintele.

„Fațetele instant” - alinierea aparentă a unor dinți strâmbi prin acoperire - sunt posibile tehnic și sunt, de regulă, o alegere proastă.

Pentru a masca un dinte înclinat spre exterior, acesta trebuie redus până intră în planul arcadei. Cu cât înclinarea este mai mare, cu atât se îndepărtează mai mult - iar la un moment dat preparația iese din smalț, ceea ce ne readuce la punctul 4. Dintele vecin, retras, poate să nu aibă nevoie de nicio reducere, ceea ce face ca aceeași lucrare să conțină preparații foarte diferite.

Alinierea ortodontică prealabilă transformă adesea un caz care ar fi cerut preparații agresive într-unul rezolvabil aproape fără șlefuire. Costul este timpul: de regulă 12-24 de luni, uneori mai puțin în cazurile simple tratate cu gutiere. Detaliile sunt în cât durează un tratament ortodontic și în alignere sau aparat fix.

Ultima situație nu este clinică și este, totuși, cea mai importantă.

Fațetele schimbă forma, culoarea și lungimea dinților vizibili. Nu schimbă conturul buzelor, nu corectează o asimetrie a feței și nu tratează o nemulțumire care nu are de fapt legătură cu dinții.

Mock-up-ul este instrumentul care testează asta înainte de orice decizie ireversibilă. Dacă forma finală este văzută, purtată și aprobată și nemulțumirea rămâne, lucrarea nu o va rezolva. Cum se face, și ce decizii se iau pe el, este în mock-up și DSD.

Toate sumele sunt pe lista de prețuri și adunate pe pagina de costuri pentru estetică dentară.

Înainte de a primi un răspuns la „se pot face fațete?”, ar trebui să se fi întâmplat următoarele:

1. Radiografie panoramică, pentru nivelul osos, dinții tratați endodontic și leziunile nevăzute clinic.
2. Sondaj parodontal, cu valori notate - nu doar o privire asupra gingiei.
3. Verificarea obturațiilor existente în zona vizibilă.
4. Întrebări despre bruxism, plus căutarea semnelor de uzură.
5. Evaluarea cantității de smalț disponibile pe fiecare dinte.
6. Fotografii și mock-up înainte de orice preparație.

Toate opțiunile, cu criteriile de alegere și prețurile publicate, sunt pe ghidul de fațete dentare în Cluj.

Un „nu acum” bine formulat vine cu trei lucruri. Dacă lipsește vreunul, întreabă:

1. Motivul, arătat. Nivelul osos pe radiografie, valorile de la sondaj, fațetele de uzură, zona fără smalț - toate se pot vedea.
2. Ce se face întâi, cu etape, durată și cost.
3. Când se reevaluează și pe ce criteriu se va decide atunci că se poate.

Un refuz fără aceste trei elemente nu este un diagnostic, iar o a doua opinie este rezonabilă - la fel cum este și pentru un plan de implanturi, unde am scris pe larg despre asta în a doua opinie.

Ce merită luat la a doua opinie: radiografia panoramică (nu doar interpretarea ei), fotografiile, planul scris și devizul. Cu ele, al doilea medic evaluează același caz, nu o descriere a lui.

• Nu s-a făcut nicio radiografie. Nivelul osos, dinții tratați endodontic și leziunile interdentare nu se văd clinic, iar toate trei schimbă planul.
• Nu s-a sondat gingia. O parodontită în stadiu incipient arată, la privire, ca o gingie normală.
• Nu s-a întrebat despre bruxism și nu s-au căutat fațete de uzură.
• Numărul de elemente a venit înaintea examinării. „Facem opt” spus în primele două minute este o ofertă, nu o indicație.

Niciunul dintre aceste semne nu înseamnă că lucrarea va eșua. Toate patru înseamnă că nimeni nu știe încă dacă va rezista.

Pare lung, și uneori este. Dar fiecare etapă sărită reapare mai târziu, iar atunci costă lucrarea, nu doar timpul. Toate variantele și criteriile, într-un singur loc, sunt pe ghidul de fațete dentare în Cluj.