Sângerează gingiile: cum deosebești gingivita reversibilă de parodontoză

Pe scurt: sângerarea la periaj înseamnă inflamație, indiferent de stadiu. Dacă inflamația este limitată la gingie - gingivită - se vindecă complet în câteva săptămâni. Dacă a ajuns la os - parodontită - pierderea osoasă este definitivă, dar progresia poate fi oprită. Diferența se stabilește într-o consultație, cu sondă parodontală și radiografie.

Un dinte nu stă direct în os. Între rădăcină și osul alveolar se află ligamentul parodontal, iar deasupra, gingia se atașează de dinte pe o zonă îngustă. Ansamblul - gingie, ligament, os, cement - se numește parodonțiu, iar sănătatea lui decide dacă dintele stă sau se pierde.

Placa bacteriană se acumulează la marginea gingivală. Dacă rămâne acolo, gingia răspunde inflamator: se înroșește, se umflă și sângerează la atingere. Acesta este stadiul de gingivită. Nimic nu s-a pierdut încă; îndepărtarea plăcii inversează complet procesul.

Dacă inflamația persistă, la pacienții susceptibili ea se extinde în profunzime. Atașamentul se desprinde de pe rădăcină, se formează o pungă parodontală care adăpostește și mai multă placă, iar osul din jurul rădăcinii începe să se resoarbă. Acesta este stadiul de parodontită - iar osul pierdut nu se reface de la sine.

Sinteza publicată în 2014 de Kassebaum NJ și colaboratorii a estimat prevalența globală a parodontitei severe și a arătat că este una dintre cele mai răspândite boli cronice la nivel mondial. Nu este o afecțiune rară, și nu este o afecțiune a vârstei a treia.

Ultimul rând merită explicat. Meta-regresia publicată în 2018 de Leite FRM și colaboratorii a analizat efectul fumatului asupra parodontitei. Efectul clinic de zi cu zi este că vasoconstricția reduce sângerarea - simptomul care ar fi trimis pacientul la medic. Boala avansează la fel, dar semnalul de alarmă lipsește.

Diagnosticul nu se pune privind gingia. Secvența, în douăzeci de minute:

1. Parodontometria - sonda parodontală se introduce în șanțul gingival în șase puncte în jurul fiecărui dinte, iar adâncimea se notează. Valorile de până la 3 mm sunt compatibile cu sănătatea; peste 4 mm indică pungi. 200 RON.
2. Indicele de sângerare la sondaj - procentul punctelor care sângerează. Este măsura obiectivă a inflamației active.
3. Măsurarea recesiei, pentru a calcula pierderea reală de atașament, nu doar adâncimea pungii.
4. Radiografie - panoramică sau retroalveolare. Singurul mod de a vedea nivelul osos și cât s-a pierdut deja.
5. Testarea mobilității fiecărui dinte.
6. Factorii de risc: fumat, diabet, medicație, istoric familial, sarcină.

Din aceste date rezultă stadiul și gradul bolii, iar de acolo planul de tratament. Cine primește un plan fără parodontometrie și fără radiografie primește o estimare, nu un diagnostic.

Ghidul european de practică clinică publicat în 2020 de Sanz M și colaboratorii în Journal of Clinical Periodontology descrie tratamentul parodontitei în stadiile I-III ca o secvență etapizată, cu reevaluare după fiecare etapă. Structura pe care o urmăm:

Etapa de menținere nu este opțională și nu este „încă o igienizare”. Fără ea, rezultatele etapelor anterioare se pierd în timp. De ce intervalul este mai scurt decât la un pacient sănătos este explicat în detartrajul: cât de des este nevoie.

Parodontita nu doare până târziu, iar asta o face să avanseze nesupravegheat. Traseul obișnuit, în ani:

• Sângerare ocazională, pusă pe seama unei periuțe prea dure.
• Retracție gingivală lentă, observată ca „dinți mai lungi”.
• Apariția de spații noi între dinții frontali.
• Migrarea dinților, schimbări în mușcătură.
• Mobilitate, la început doar la masticație.
• Abcese recurente.
• Pierderea dinților, de regulă mai mulți în același interval.

Ce se mai poate salva în stadiile avansate, și când extracția este alegerea corectă, este în parodontoza: se mai pot salva dinții? Iar dacă dinții s-au pierdut deja, secvența corectă înainte de implanturi este în parodontoză avansată, extracții și dantură fixă.

O precizare importantă pentru cine se gândește deja la implanturi: boala parodontală activă se tratează înainte, nu după. Inflamația din jurul dinților naturali nu se oprește la marginea unui implant - detalii în peri-implantita.

• Nu opri periajul acolo unde sângerează. Este reflexul greșit: zona sângerează pentru că e inflamată, iar inflamația se întreține de placa pe care nu o mai îndepărtezi.
• Curăță interdentar zilnic. Periajul singur lasă necurățate exact suprafețele unde boala începe de obicei.
• Peri moi, presiune mică, două minute, inclusiv la linia gingivală.
• Oprește fumatul. Este factorul de risc modificabil cu cel mai mare efect.
• Programează o evaluare, chiar dacă sângerarea este ocazională. Consultația primară este 150 RON.

Serviciile sunt descrise pe pagina de parodontologie, iar prețurile complete pe lista de prețuri.

Aproape toți pacienții cu gingivită se spală pe dinți. Problema este aproape întotdeauna unde și cum, nu dacă.

Placa bacteriană care produce inflamația se află la linia gingivală și între dinți. Periajul obișnuit curăță suprafețele late, care oricum se autocurăță parțial, și evită exact zona care contează - pentru că acolo sângerează.

Ce se schimbă concret:

• Unghiul de 45 de grade spre linia gingivală, nu perpendicular pe dinte. Perii trebuie să intre ușor în șanțul gingival.
• Mișcări scurte, vibratorii, pe loc, nu frecare orizontală pe toată arcada.
• Presiune mică. O periuță electrică cu senzor de presiune corectează singură cea mai frecventă greșeală.
• Două minute reale, împărțite pe cadrane. Media observată în studii este mult sub ce declară oamenii.
• Nu evita zona care sângerează. Este cel mai important punct din tot articolul: sângerarea este motivul pentru care trebuie curățată, nu motivul pentru care să fie ocolită. Într-o gingivită, sângerarea scade vizibil în 7-10 zile de periaj corect.
• Curățare interdentară zilnică. Periajul singur lasă necurățate suprafețele dintre dinți - exact unde boala începe de obicei.

Ultimul rând este principiul general: cel mai bun instrument este cel pe care îl folosești în fiecare seară. Pentru lucrările pe implanturi, detaliile sunt în igiena unei lucrări fixe pe implanturi.

Boala parodontală nu se oprește la gingie, iar acesta este motivul pentru care apare frecvent în discuția cu medicul de familie sau cu diabetologul.

• Diabetul are o relație în ambele sensuri cu parodontita: controlul glicemic influențează evoluția bolii parodontale, iar inflamația parodontală poate îngreuna controlul glicemic. Practic: la un pacient diabetic, intervalul de menținere este mai scurt, iar tratamentul parodontal face parte din îngrijirea diabetului.
• Fumatul este cel mai puternic factor de risc modificabil - și, în plus, maschează sângerarea, adică semnalul care ar fi trimis pacientul la medic.
• Sarcina modifică răspunsul gingival: gingivita de sarcină este frecventă și se tratează normal, cu igienizare și igienă atentă.
• Unele medicații pot produce creșteri gingivale care fac igiena mai dificilă. Nu se schimbă nimic fără medicul prescriptor; se adaptează igiena și frecvența ședințelor.
• Implanturile. Un istoric de parodontită rămâne un factor de risc și după tratament - detalii în peri-implantita.