All-on-4 sau opt implanturi separate pe toată arcada

Pe scurt: All-on-4 folosește patru implanturi și o singură lucrare unică; varianta individuală folosește șase-opt implanturi cu coroane separate sau punți scurte. Prima cere mai puțin os, mai puține intervenții și mai puțini bani. A doua oferă independență, igienă mai simplă și reparabilitate pe unități. Alegerea se face pe os și pe buget, nu pe preferință.

Varianta full-arch (All-on-4 sau All-on-6) pornește de la o constrângere: osul posterior lipsește de regulă la un pacient edentat de ani de zile. Soluția este să se folosească osul care a rămas, în zona anterioară, cu implanturi posterioare înclinate care ocolesc sinusul și nervul. Peste ele se înșurubează o singură lucrare cu toți dinții.

Varianta individuală pornește de la o ambiție: să reproducă anatomia naturală, cu un implant pentru fiecare dinte sau pentru fiecare grup mic de dinți. Cere însă os disponibil în toate pozițiile, inclusiv în cele posterioare - adică exact acolo unde de regulă nu mai este.

De aici rezultă cea mai importantă observație a articolului: pentru mulți pacienți, alegerea nu există de fapt. Anatomia o face în locul lor. Varianta individuală devine posibilă doar cu augmentare osoasă extinsă - 4-6 luni și 3.200-5.500 RON pentru fiecare zonă reconstruită.

Ambele abordări au sinteze proprii, iar comparația lor nu produce un câștigător clar la supraviețuire.

Pentru full-arch: meta-analiza publicată în 2026 de Shao W-H și colaboratorii în International Journal of Oral and Maxillofacial Surgery, pe 55 de studii, raportează 98,14% supraviețuire pentru All-on-4 și 97,50% pentru All-on-6, la peste cinci ani.

Pentru coroane unitare pe implant: Jung RE și colaboratorii au sintetizat în 2008, în Clinical Oral Implants Research, supraviețuirea și complicațiile la cinci ani.

Pentru implantologie în general: sinteza publicată în 2019 de Howe M-S și colaboratorii în Journal of Dentistry raportează supraviețuiri în jur de 96% la zece ani.

Diferența reală apare la tipul de complicații. Sinteza publicată în 2012 de Pjetursson BE și colaboratorii arată că evenimentele dominante la lucrările fixe pe implanturi sunt cele tehnice - fracturi ale materialului de placare, șuruburi slăbite, componente protetice. Iar acolo geometria contează: într-o lucrare unică, o problemă locală devine o problemă a întregului ansamblu.

Este criteriul cu cel mai mare impact asupra vieții de zi cu zi și cel mai des omis din discuție.

Coroane individuale: între ele există spații normale, curățabile cu ață sau cu periuțe interdentare. Rutina este aproape identică cu cea pentru dinți naturali.

Lucrare full-arch: există o bandă continuă sub intrados, pe toată lungimea arcadei, unde periuța obișnuită nu ajunge. Rutina cere duș bucal orientat sub lucrare și superfloss sau periuțe interdentare pe sub bară, zilnic - rutina completă.

Nu este o diferență teoretică. Peri-implantita apare la aproximativ unul din cinci pacienți cu implanturi, iar igiena este principalul factor asupra căruia poți acționa. Pentru un pacient cu artrită, tremor sau probleme de vedere, diferența dintre cele două rutine poate fi decisivă - ce se schimbă după 65 de ani.

Diferența este mare și merită pusă în termeni concreți, din lista noastră publicată.

Full-arch: faza chirurgicală 13.000 RON pe patru implanturi standard sau 16.000 RON pe șase, plus lucrarea definitivă 13.200-26.100 RON. Total pe arcadă între 29.200 și 45.600 RON - adunarea completă.

Individual: se construiește unitate cu unitate - implant (1.900 RON Inno sau 2.500 RON Neodent Acqua), bont și coroană pentru fiecare poziție. La opt poziții, totalul depășește semnificativ varianta full-arch. La acesta se adaugă, de regulă, costul augmentării osoase necesare pentru pozițiile posterioare.

Suma exactă pentru cazul tău se calculează la consultație, din rândurile publicate pe /preturi. Ce influențează prețul, în general, este în articolul dedicat.

Cinci întrebări, în ordinea în care elimină opțiuni:

1. Cât os ai în zonele posterioare? Dacă nu ai, varianta individuală cere augmentare extinsă - și de multe ori aici se termină discuția - ce arată tomografia.
2. Care este bugetul total, inclusiv lucrarea definitivă?
3. Cât de bine poți întreține o lucrare care nu se scoate?
4. Câte intervenții accepți? Varianta individuală poate presupune etape multiple, mai ales cu augmentare.
5. Contează să ai dinți ficși în 24 de ore? Protocolul cu încărcare imediată este mai bine stabilit pentru varianta full-arch.

Și încă o observație, valabilă pentru mulți pacienți: planul nu trebuie să fie simetric. Se poate face o soluție full-arch pe maxilar, unde osul s-a resorbit mai mult, și implanturi individuale pe mandibulă, unde osul rezistă mai bine - exact diferențele explicate în de ce arcada de sus e mai grea.

Dacă alegi varianta full-arch, discuția următoare este între patru și șase implanturi - cum se alege, de fapt și când sunt necesare șase. Dacă lipsesc doar câțiva dinți, nu toată arcada, discuția este alta - câte implanturi pentru 3-4 dinți lipsă.

Toate variantele, cu prețuri publicate, sunt în ghidul All-on-4 și All-on-6 și în ghidul complet pe implanturi.

Cu rezerva că fiecare caz real se decide pe tomografie, iată cum arată decizia în situații tipice:

• Edentat total de 12 ani, purtător de proteză, resorbție marcată posterior. Varianta individuală ar cere augmentare extinsă în toate pozițiile posterioare: 4-6 luni în plus și mii de lei. All-on-4 sau All-on-6 este răspunsul practic, iar implanturile înclinate folosesc exact osul rămas anterior.
• Extracții recente, os încă bun pe toată arcada. Aici varianta individuală este realistă. Dacă bugetul o permite, coroanele separate dau igienă mai simplă și reparabilitate pe unități.
• Parodontoză avansată, extracții totale planificate. De regulă full-arch: osul este deja compromis în jurul dinților, iar reabilitarea se face într-o singură etapă - cum decurge.
• Maxilar resorbit, mandibulă cu os bun. Planul asimetric: full-arch sus, implanturi individuale jos. Nu există niciun motiv ca cele două arcade să primească aceeași soluție dacă anatomia lor diferă - de ce diferă.

Tiparul care se repetă: osul decide primul, bugetul al doilea, preferința ultima.

Comparația de la începutul articolului este despre ziua montajului. La zece ani, diferențele arată altfel:

Varianta full-arch va fi avut, probabil, cel puțin o intervenție pe lucrare - o ciobitură reparată, șuruburi retensionate. Implanturile vor fi, cel mai probabil, intacte. Igiena va fi rămas pretențioasă tot timpul. Costul recurent: mentenanța anuală, 300 RON.

Varianta individuală va fi avut, poate, o coroană refăcută - o intervenție izolată, care nu a afectat restul. Riscul distribuit pe mai multe implanturi înseamnă și mai multe suprafețe de întreținut, dar fiecare independent.

Un element de luat în calcul la ambele: dacă un implant se pierde la anul opt, consecința diferă mult. La varianta individuală se înlocuiește unitatea. La full-arch, schema de sprijin se modifică și lucrarea trebuie reproiectată - ce presupune.

Ce este identic la ambele: peri-implantita apare la aproximativ unul din cinci pacienți cu implanturi, iar igiena și controalele sunt singurele care mută acest raport - rutina zilnică.

Dacă ai primit două planuri diferite și nu te poți decide, o singură întrebare taie discuția în două:

„Câtă augmentare osoasă presupune varianta cu implanturi individuale, și cât adaugă la timp și la cost?”

Dacă răspunsul este „niciuna” - ai os suficient în toate pozițiile - atunci compari două opțiuni reale, iar criteriile devin igiena, reparabilitatea și bugetul.

Dacă răspunsul include sinus lift bilateral și reconstrucție osoasă în mai multe zone, atunci compari un tratament de 5-7 luni cu unul de 12-18 luni, la o diferență de cost considerabilă. Nu mai este o alegere de filosofie protetică - este o alegere între două proiecte de anvergură diferită.

Verdictul se citește pe tomografie, în milimetri, în aceeași vizită - ce vede CBCT-ul. Iar dacă un plan propune una dintre variante fără să o menționeze pe cealaltă, merită întrebat de ce - ce să ceri la o a doua opinie.